News Update :

Kaspersky recomanda update de Microsoft

Tuesday, November 11, 2008


Kaspersky Lab atentioneaza utilizatorii de PC-uri privind necesitatea instalarii noului update de la Microsoft - MS08-067, pentru a repara o eroare majora de securitate in sistemul de operare Windows.

Microsoft a anuntat lansarea acestui update urgent pentru sistemele Windows 2000, XP, Vista, Server 2003 si 2008, dar vulnerabilitatea critica se regaseste la Windows 2000, XP si Server 2003.

De mentionat este faptul ca lansarea unor astfel de updateuri urgente este o raritate, ultimul patch de securitate pentru o eroare critica datand din primavara anului 2007. De data aceasta, updateul are rolul de a preveni raspandirea unor virusi care vor exploata eroarea de sistem in urmatoarele zile.

Potrivit Kaspersky Lab, aceasta eroare este similara cu vulnerabilitatea critica a Microsoft Windows din 2003-2004, cand atacurile virusilor precum LoveSan, Sasser sau Rbot au declansat o adevarata epidemie pe internet.

Existenta virusului Trojan-Spy.Win32.Gimmiv.a a fost deja confirmata. Acesta se raspandeste profitand de noua vulnerabilitate, iar semnatura lui a fost deja adaugata in baza de date a produselor Kaspersky in noaptea de 24 octombrie. Acest tip de "cal troian" este un program spyware proiectat pentru a fura parolele utilizatorilor, iar sursa de provenienta apare ca fiind China. Daca utilizatorii nu vor instala updateul Microsoft isi vor expune calculatoarele unor riscuri majore, inclusiv posibilitatea de a fi controlate de hackeri.

Kaspersky Lab recomanda instalarea cat mai rapida a acestui update - MS08-067 (www.microsoft.com) deoarece un sistem de operare cu updaturile la zi si o solutie antivirus pot asigura protectia calculatorului in cazul unor atacuri informatice.
Share this article :

Articole populare

 
Design Template by panjz-online | Support by creating website