Cum vedeți indicatorul procentului de baterie pe iPhone X

La toate celelalte modele iPhone, accesați "Battery" din aplicația Settings și comutați pe "Battery Percentage" pentru a vedea în procente în bara de stare, cantitatea exactă de energie rămasă . Pe noul iPhone X însă, opțiunea respectivă nu mai există, deoarece nu există suficient spațiu acolo pentru a afișa indicatorul procentual din cauza decupăturii în ecran care integrează sistemul de camere TrueDepth. Dar asta nu înseamnă că a dispărut în întregime.

Nu există nicio setare care să permită vizualizarea indicatorului procentual al bateriei pe dispozitivul iPhone X, deoarece acesta este deja activat, ascuns în panoul Control Center. Deci, nu veți putea să aruncați o privire asupra iPhone-ului vostru pentru a vedea exact câte procente din baterie au mai rămas până când se oprește automat, însă puteți efectua un simplu gest de vizionare (swipe) - indiferent de ecranul pe care îl utilizați.

Dacă nu știți deja cum să accesați panoul Control Center, glisați în jos cu un deget din colțul din dreapta sus al afișajului, unde sunt pictograma bateriei și indicatorii de putere a semnalului. Dacă nu doriți să utilizați Control Center, puteți să glisați în jos pentru a vedea procentajul rămas, apoi repede în sus fără să ridicați degetul de pe ecran.






Glisați în jos (stânga), vs. glisați în jos și apoi in sus rapid (dreapta).
Previous Post Next Post